LONDRA, 8 IANUARIE 2016
de ALEXANDER FURY
Întreabă-l pe Craig Green – conceptualistul preferat al modei britanice – cum se simte că este etichetat astfel, iar el își încrețește puțin nasul și rânjește neîncrezător. „Nu începem niciodată cu un concept”, ridică el din umeri. „Sunt doar lucruri care se simt corect.” Poate de aceea spectacolele lui Green și hainele lui rezonează atât de tare. Nu se simte foarte multă îndrăzneală când își descrie hainele: totul este despre țesături și tehnici. Și Sylvanian Families. „Au inspirat toate culorile la început”, a spus el, adăugând rapid, „. . . poate nu ar trebui să-ți spun asta.”
Ca întotdeauna, straturile de referințe încorporate în hainele lui Green sunt potrivite doar cu cele pe care fiecare spectator le citește în ele. Toate acele părți mici formează un întreg mare. Se leagă de ceea ce pare să fie corect: de data aceasta, Green se gândea, în termeni abstracti, la nou și la vechi, la unică folosință – a menționat scrub-uri de spital detașabile, cu care hainele lui seamănă adesea superficial – versus lucruri pe care le păstrezi pentru totdeauna. — La fel ca păturile, spuse el, aruncându-și mâinile larg pentru a indica cuverturile complicate brodate, matlasate, spălate și spălate din nou, care semănau cu cele pe care Linus le ținea în benzile desenate Peanuts.
Acele idei au fost jucate din nou și din nou: un bouclé era, în cuvintele lui Green, „ca un prosop vechi”; mătăsurile și pieile (prima dată când Green a folosit una dintre ele) au fost puternic prelucrate manual, spălate și re-spălate, culorile bolnăvicioase atenuate o ripostă, a spus el, la strălucirile acide din sezonul trecut. În schimb, alte articole de îmbrăcăminte erau fie legate ferm – permanent – de corp, fie disecate prin șireturi sau nasturi doar pe jumătate prinse, ca și cum ar fi fost prinse într-un moment înainte de a se înfășura. Acea noțiune, de dispensabil versus etern, este ceva cu care moda se luptă ca parte a unei imagini de ansamblu chiar acum. Acesta este motivul pentru care mărcile fac diferența între „modă” și „lux”, primul referindu-se la tulburările sezoniere ale flibbertigibbet, cel de-al doilea la stiluri stabile construite pentru a dura pentru totdeauna. Directorii executivi ai conglomeratelor se străduiesc să-și înțeleagă reconcilierea acestor două pretenții antitetice; să vezi un designer la fel de verde ca Green ținându-l în cuie este captivant.
Gândindu-mă la Linus și, într-adevăr, la toți cei mici din copilărie, nu m-am putut abține să nu dau peste noțiunea de protecție. De aceea ne agățăm de acele bucăți de pânză, până la urmă, pentru a ne simți protejați. Green și-a deschis spectacolul cu un costum croit pentru materii periculoase – a făcut referire la uniforme; croitorie stratificată; dubletele cavalerilor medievali, umplute pentru a umple formele convexe ale armurii din plăci. Green a numit tampoanele umplute cu puf strânse în mâinile modelelor sau atârnate de curele lor „sacii de box”. Inițial avea de gând să-i lege în jurul modelelor sale, ca și cum le-ar fi blindat împotriva lumii.
Este dificil de identificat de ce această colecție s-a simțit atât de potrivită, așa cum spune Green. Dar a făcut-o. Poate pentru că, pe măsură ce piețele financiare globale tremură, din nou – 2,3 trilioane de dolari au fost șterse săptămâna aceasta – cu toții vrem să ne simțim protejați. Poate că Green însuși se simte precaut și nesigur, un tânăr designer care se prezintă într-o industrie agitată, ale cărei fundații se schimbă în timp ce privim. Dar cât de pregnant a adăugat protecție în colecția sa, pentru că hainele lui Green – talentul lui – sunt doar atât. Sunt armura lui împotriva capriciilor lumii modei. Și sunt cu totul excepționali și unici. Nu este nevoie de concept.